|
Arta s-a născut dintr-un moment de plictiseală, dar nu era numaidecât un moment de plictiseală sau nu acel sens direct al plictiselii, era mai degrabă plictiseala aia când ai prea multe gânduri în cap și vrei să faci multe, vrei să ai multe, dar nu faci nimic pentru a avea sau a duce la împlinirea gândurilor, scopurilor ce ți le-ai propus. Nu mă aștept să fiu înțeles de către mulți pentru că ai câteodată un sentiment profund în tine când nici măcar nu ai vrea să fii înțeles și cel mai greu e atunci când nu vrei să fii înțeles, dar îi judeci pe oamenii de alături ca nu te înțeleg...
|
|
M-am apucat eu într-o zi
Să critic, să văd, să dezmint Toţi oamenii de pe pămînt M-am supraapreciat, pînă-ntro zi... Cînd am descoperit utopia, fără dovezi. E bine, nu-i fals, e-n soare tot ce vezi Idealu-n care crezi e pe pereți în caii verzi. La început, am studiat omul, maimuţa Am ajuns orb la concluzia că nu ne ştim existenţa. Trăim cu strămoşii, murim cu speranţa Credem cu stupoare că ne cunoaştem viaţa Renegăm religia, sîntem criticaţi Ştiu bine ce spun, nu mă abordaţi Cînd ateii dau întrebări sunt internaţi La 9 sau la 6, cui p***a mea-i pasă?! Principalu că-i spital, că nu sîntem acasă. Sîntem în '90, trăim ca animalele În suflet nu ne acceptăm, Nici şansele sau patimile. Ne-au schimbat drogurile. Hai că-ncep a vorbi frumos. Promit pe icoană să nu-l mai critic pe-al vostru Hristos. De azi mă schimb, voi fi călău fragil De azi o să gîndesc mai bine, dar tot rămîn senil. Că eu uit în 2 minute ce-am gândit o viaţă, mi-i greaţă, ... Detalii... » |
|
Mamă… tu m-ai crescut,
Educat, povățat și n-ai avut Timp pentru tine, Ai vrut la alții bine, dar ție Cine o să-ți dea, sănătatea ta, cea de cândva?! S-a pierdut… Ca un nor plăpând sau un fulger gând, s-a dus. A pierit în apus. Acum vreo 50 de ani, s-a născut zeița. Mama ateului, îi respect credința Că ea e zeul meu, nu cred în dumnezeu, Cred în ea, ea mi-a dat viață, Ea s-a chinuit, încă de mic, țintuit De un pat, a plâns, s-a răstignit Pentru un scop, asta e sfințenie Asta-i pocăință și în suflet curățenie. Ea e zeița mea, eu cred în ea și mă gândesc Dacă există suflet, să i-l dăruiesc Zeiței cu chip pământesc. Am suflet omenesc și e firesc să mă gândesc că zeul are chip părintesc Zeița mea fără putere cu inima plină de durere Te vener făr' de sfârșire și mă rog s-ai nemurire. Căci în semn de mulțumire N-am să eman dezamăgire În a tuturor privire, vreau sa le aduc uimire Căci tu ai sperat, te-ai rugat ca lui să-i fie bine, în acel Moment, nu te-ai gândit la tine. Nopti lungi, lânga el, vegheai, Te uitai îndelung și te gândeai sau îți imaginai Cum el va fi mare, vroiai și tu să fii mândră să primești onoare, că doare când Te gândești, că trăiești fără să mulțumești. Zile și luni de plâns și suspin, s-au scurs ca un chin Pân-a devenit și cerul mai senin Și am putut să-mi închin sufletul cu venin în fața trupului tău divin. In perioada mare, noi ți-am fost alinare, Tata peste hotare, era nevoit ca-din depărtare să ofere ajutoare. Tu erai femeie cu puteri de zeu-bărbat. Tu ne-ai oferit o grijă, ne-ai și educat Doar că eu, am fost un nătărau In ciuda binelui tău, am creat doar rău, Eram un tăntălău și nu gândeam, inconștient Doar greu faceam oamenilor dragi ca tine, Acum că am crescut îți doresc doar bine. Acum sânt mare dar tu oricum ai motive de îngrijorare, Căci inima ți-e mare, caracterul tare și vrei cu înverșunare, o punte de salvare Căci tu ești o pasăre, ce-și iubește puii și rupe din gura ei ca să dea la mititei. Cât oi fi, de oi trăi pe un pamânt cu tine, Vreau să-ți fac numai bine, Căci inima nu va mai ține încă un chin de la mine, Ajunge cît rău s-a făcut atunci când m-am născut. Tu n-ai suporta eu n-aș putea, Să te văd plângând, paru-ți căzând, durere îndurând și moartea chemând. Până la sfârșitul vieții aș vrea să n-ai ideea tristeții, Ajunge cât-a fost în perioada tinereții și a durat până-n apogeul vieții. Când târziu tu vei pleca, și noi… Singuri vom ramânea, vreau Să te duci cu un gând împăcat și să știi tu a mea mamă, căci Cît au existat ai tăi prunci, necondiționat, ca pe ochii lor din cap, te-au iubit Și au știut, că pe astă crudă lume, N-a mai existat o astfel de bună… MAMĂ!  |
|
Obsesie la moment... Biografia lui Rappa... |
|
Citesc o carte... e „1984 de George Orwell”! Privind conținutul de acolo, am vrut să scriu o piesă! Mă uit pe youtube ce mai face Cedry2k și văd că are o piesă cu Eufonic care are denumirea „1984” ! Mințile ingenioase gândesc la fel... Oricum nu mă las... nu copii! Eu știu că întâi m-am gândit să fac piesa și după asta am descoperit că are și Cedry2k una! Eu mă gândisem la o altă abordare așa că nu copii nimic!
Piesa e mai jos: |
|
Îmi pare rău! Îmi pare foarte rău!!!
Îmi pare rău că am ajuns un nimeni simplu în această lume complexă! Îmi pare rău că în viața asta am putut să fac multe de care acum să mă bucur! Îmi pare rău că acum am un lexic foarte slab dezvoltat! De ce??? În viața asta am putut sa fac mai multe ca sa ajung cineva! E un indemn pentru oamenii inculți, ca mine, e un îndemn pentru oamenii adolescenți, în suflet, ca mine! Citiți oameni buni, participați oameni buni! Fiți mai sociabili! Permanent ramâneți în contact cu oamenii, nu vă izolați, ca mine... în trecut, n-am citit! Am avut o memorie excelentă pe care am putut să o dezvolt! Nu-s un profitor! N-am putut să profit de har, de lucrurile ce mi s-au dat de la natură! Profitați de tot ce aveți! Exploatați-vă fizic și mental la maxim! Numai așa veți putea progresa! În caz contrar veți ajunge la un regres global! La un regres de care vă veți da seama mai târziu! Vă doresc să nu ajungeți în această stare! E o stare care îți dă doar bătăi de cap, micșorare de circumvoluțiuni și îți izolează creierul de lumina de afară! Această stare comfuză te omoară! Această stare îți oferă mai mult timp liber, dar nu poți profita de el! Starea te leagă de mâini și de picioare și te face un inapt de civilizație! Nu mai poți face nimic! Ajungi să fii un retardat care nu știe decât să se plângă pentru neajunsurile lui! Eu nu vă doresc asta! Eu vreau ca voi să cunoasteți lumina, să cunoasteți adevărul! Adevărul pur ce stă ascuns în orice lucru plin de mister! Dezlegați-vă misterul vieții! Cel mai mare regret... Am putut să învăț! Am avut și am o capacitate de a învăța, dar nu am profitat și încă nu profit de ea! Ca să fiu înțeles...! Eu înșir aceste gânduri pentru voi și le înșir și pentru mine! Sântem egali, voi nu ați găsit soluția la fel cum nu am făcut-o nici eu! Încă aș putea să învăț, dar ce să fac dacă am greșit de două ori în alegerea facultății... îmi displace jurnalismul, nu e pentru mine, eu nu pot cerși, să nu se supere “stimații colegi”, nu-i numesc cerșetori, e doar părerea mea! Citiți dragii mei! Cum spunea Tudor Chirilă, de la Vama Veche... "Citiți orice vă cade în mână...". Eu sânt adolescentul care abia a început să cunoască fascinațiile lecturii! Pauze... Deziceri! M-am dezis de multe! M-am dezis de „5 ani”! M-am dezis de plăcere! M-am dezis de inimă doar ca să încep să mă cunosc! Am renunțat la multe pentru a începe lectura! De un lucru nu m-am dezis! Nu m-am dezis de oamenii cu ajutorul cărora mă pot cunoaște cu adevărat! Nu m-am dezis de prieteni! Am 3! Al dracului 3 la număr! Dar sânt nemuritori pentru mine! Pentru ei și pentru mine mai există sufletul necunoscut de adolescent! EA avea mare dreptate, infirmată de mine. O vorbă de aur îmi spunea: "Pe primul loc îți sânt prietenii... ". Ei, puțini la număr, mereu au ocupat un loc important pentru mine! Ei m-au ajutat! Ei mi-au oferit afecțiune, au fost alături de mine! Acum... Sunt un nesătul! Am devenit un leu! Acum, renunțând la multe, am devenit dependent de carte! Acum citesc mult, "citesc orice-mi cade sub mână", vreau să compensez! Am pierdut mult "sânge", am pierdut sângele cunoștințelor! Acum încerc sa îl recuperez... sunt dependent de donatori! |
|
„De ce să mergi stând când poți să stai mergând?!
Cugetând, constați flămând că ai mers stând, în timp ce alții au stat mergând!” *Rog frumos în dezlegarea acestor rânduri! În comentarii faceți treaba liceanului! Scrieți ce a vrut să spună autorul prin aceste rânduri... |
|
Sunt sfânt sau susținător sumbru satanist?!
Sunt sătul să semăn cu soiul semenilor semănători ca simbienii Sătul să sug substanța sectei senile de suflete sumbre. Să simt schimbarea?! Sau să sui sufletul senin sus spre sfințenie?! Semăn simplu cu susținătorii, să-mi semăn sufletul sfânt cu sfințenie e stupid... Sufletul sfântului se simte super scriind strofe senine sufletelor sfințite superficial! |
|
O Poveste frumoasă...
„Am ajuns la adresa si am claxonat o data ca sa-mi anunt sosirea in fata casei. Dupa o asteptare de cateva minute am claxonat din nou. Fiind ultima mea comanda din tura, voiam sa ajung acasa. M-am gandit sa plec de la comanda din moment ce nimeni nu ma ocupa. Dar, fara un motiv anume, am parcat masina si am sunat la usa casei. Dinauntru s-a auzit o voce firava: “Numai un minut.” Era o persoana in varsta ce tragea ceva dupa ea. Dupa o asteptare destul de lunga, usa s-a deschis. Era o femeie mica de inaltime, probabil de vreo 90 de ani. Era imbracata precum o doamna din anii 1940. “Esti dragut sa-mi duci valiza la masina?” Am luat valiza in urma mea iar ea m-a luat de brat. Am ajutat-o sa mearga pana la masina. Mi-a multumit pentru ajutorul pe care i l-am oferit si i-am raspuns ca “Incerc sa-mi tratez clientii asa cum as vrea sa fie tratata mama mea cand o sa fie in varsta.” “Esti un baiat bun.”, mi-a raspuns ea. Si a continuat cu : “Ai putea sa conduci prin centrul orasului?” “Dar stiti ca nu este cea mai rapida cale de a ajunge la adresa…”, i-am raspuns repede. “Nu ma deranjeaza, nu ma grabesc. Sunt in drum spre azilul de batrani. Nu mai am familie… iar doctorul spune ca nu mai am foarte mult de trait.” Atunci m-am intins pana la aparatul de taxat si l-am oprit fara ca ea sa ma vada. “Pe ce ruta doriti sa mergem?”, am intrebat. Si pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde lucrase ca operator de lift, apoi casa unde a locuit cu sotul ei, un magazin de mobila care pe vremuri fusese o sala de bal…Uneori ma ruga sa opresc in fata unei anumite cladiri si stateam acolo pentru o vreme, in liniste. Cand pe cer s-a vazut prima raza de soare ea a spus: “Eu am obosit, hai sa mergem.” Am condus in tacere spre adresa pe care mi-a dat-o. Era un camin mic. Doi oameni o asteptau la intrare. Am deschis portbagajul si i-am dus valiza pana la usa caminului. Ea a fost asezata intr-un scaun cu rotile. “Cat iti datorez?”, m-a intrebat. “Nimic.”, i-am raspuns. “Trebuie sa mananci si tu o paine!”, mi-a raspuns. “Vor fi alti clienti…” Fara sa ma gandesc prea mult m-am aplecat si am luat-o in brate. Ea m-a strans tare. “Ai oferit unei femei in varsta o bucurie. Multumesc.” I- ... Detalii... » |
|
Pe 5 august 1994 m-am născut. Am avut niște complicații de mic și de asta am coroana dentară așa „haioasă”. Pe mine nu mă deranjează atîta timp cît nu mă interesează! Dacă eu o să îmi fac griji în această privință atunci veți putea și voi să vă faceți griji! În ciuda problemelor care le-am avut toți îmi remarcau iscusința către carte, ce-mi era dată atunci. La 4 ani Andrian deja citea texte mari pe кириликэ. Ce să mai... supradezvoltat băiatul. Am avut noroc de sora mea, Căti-Cătălina, care e cu 2 ani mai mare și citeam de la ea din cărți! Singurul lucru care îl regret e că aveam o memorie excelenta, care nu mi-a mai rămas pînă în prezent! Un fel de Leninaș :D. În rest distracție și fotbal cît duce trenul. De mic copil m-am distrat, am profitat de anii mei de copilărie și asta nu regret! Dacă e să o luăm cu amintiri amuzante: Cînd mă duceam și eu ca orice copil respectat din țara asta în clasa-ntîi, am călcat într-o ditamai balegă :D Probabil de asta nu prea am chef de școală :D. Puneam în grădină „harpașică”, era o grămadă, dar Andrian vroia la fotbal, așa că, fără să vadă mama, am aruncat la vecina peste gard cam jumătate din toată „harpașica” care era acolo. Tăticu m-a ridicat într-o mînă pînă deasupra capului, am înțeles ce vroia să spună :D Nu trebuia s-o arunc! Fugeam des de acasă pentru a mă juca, mai ales fotbalul, el avea cea mai mare prioritate în copilăria mea! Am avut mulți prieteni care nu trebuia să îi am, bine că omul conștientizează la un moment dat și face curățenie în propria-și viață! Din toți cei cu care eram în „mahala” cel mai aproape de inimă mi-a rămas Mihai.  În rest, a rămas doar praf și nimic prietenie! Un om bun pe care un creier prost nu avea cum să-l recunoască! În fiecare zi cînd veneam de la școală îl băteam împreuna cu alți 2 băieți. chiar de era el vinovat sau nu, oricum o lua. Îmi pare rău și îmi cer scuze pentru asta, dar el știe că nu am facut-o cu rea intenție :D Liceul a fost un lucru bun, am ieșit de acolo, așa cum am intrat, fără prieteni adevărați, cîteva cunoștințe și cu o grămadă de vise. Nu mi-i dor de băncile alea, nu mi-i dor de sat, nu mă atrage nimic de Leușeni în afară de mama, tata, casa! Visul cu care am ieșit de pe băncile liceului a fost acela de a fi programator. Mă pricepeam să fac cîte ceva în WebDesign! Am plecat cu acest vis la facultate, la admitere am dat la: Informatică Aplicată, Informatică, Tehnologii Informaționale, nicidecum Jurnalism :D. Am văzut că în primul an nu prea e treabă acolo cu informatica, aveam vreo 4 perechi de matematică superioară (de care habar nu aveam) și 2 de informatică. Am înțeles că pînă o să ajungă vremurile în care o să învăț doar informatică o să mă trezesc cu o droaie de restanțe. Nu eram numai eu în aceasta situație, așa că de la conștientizare și pînă la transfer au durat vreo cîteva săptămîni. Am ales să mă transfer la o facultate mai ușoară, Jurnalism, din prezentarea pe care mi-o făcuse verișoara mea, am înțeles că o să fac treabă pe aici. Cînd m-am dus cu foaia de transfer, HOPA, decanul nostru de la informatică, d-nul Perjan, nu vroia să mă transfere, m-am dus la d-nul de la Sectia de Studii și el m-a ajutat. Cele cîteva săptămîni care le-am petrecut la Informatică au fost memorabile, mulțumesc că am fost cazat în căminul 16, mi-am făcut prieteni care vor rămîne pe toată viața, în special: Mihai (un alt Mihai :D cu o inimă la fel de bună):
Un băiat timid, cu care am împărtășit secrete și momente memorabile. Un om bun cu o inimă mare care va avea un post aparte! La facultatea Jurnalism, oameni de tot felu, mai diferiți, fiecare cu capriciile sale. Majoritatea oamenilor de aici sunt doar niște rahați pentru mine, n-am nici cel mai mic sentiment de compasiune pentru ei. În mare parte din ei îmi provoacă starea aia de greață și noroi în suflet. Lucrul care mă mulțumește este că măcar sentimentul e reciproc! Aici fiecare vrea să demonstreze cît de bine și mult pot linge un fund, cît de sus poate să-și ridice nasul și cît de neprieteni pot să fie! Aici un alt frate de cruce. Andrei Braghiș.
2 babe, care pot să-și vorbească tot! Co-Worker Genesis :D Co-Fondator Ritus! (Posturi aparte pentru oamenii prea-buni) |
